Visul alb

Lipsit de curaj si vointa sa infrunti realitatea vicioasa si deformata, sa lupti impotriva celorlalti si mai ales impotriva propriilor slabiciuni...Te lasi tarat in visul alb, o farama de fericire intr-o mare de si spaime si dezamagiri. Construiesti un univers numai al tau, lipsit de ferocitatea durerii, dar dai in schimb tribut trupului propriul suflet constient ca nu mai exista revers.

Iluzia pe care o induce e mai presus de uman, ajungi sa iti doresti dezintegrarea fizica si psihica ca forma de revolta si refuz, o anestezie generala a existentei, o aspiratie spre a nu mai fi pentru a nu mai simti. Nu exista jumatati de masura, devii prizonierul autonegatiei si al exacerbarii.
Perceptiile se amplifica, vezi fara sa privesti, auzi fara sa asculti, esti prins in corpul viciat dar gandurile sunt pentru totdeauna libere...te simti lipsit de forta, dar anuland timp si spatiu esti mai puternic ca oricand, o forta mistuitoare care insa sfarseste prin a-si distruge trupul gazda.

Viata nu mai e decat o chestiune de minute, de ore cand te sustragi tremurand iluziei...haituit si singur, nu mai ramane decat infernul nevoii de a visa din nou: "Lasati orice speranta, voi cei ce intrati aici"...