Fericirea se masoara in grame...sau mai bine zis iluzia ei, fiindca mi-e greu sa cred ca putem fi atat de impertinenti si curajosi incat sa afirmam ca am cunoscut-o vreodata. Pana la urma, sunt doar mici franturi de implinire, de multe ori smulse de la viata cu disperare, pe care incercam sa le lipim pentru a vedea nascandu-se un suras.
Si cat de amar poate fi uneori surasul...poate pentru ca apare intotdeauna ca o cicatrice estetica a tristetilor pe care le purtam in suflet, care sangereaza in tacere si care cresc o data cu noi. Poate ca niciodata nu am inteles cu adevarat ca nu e decat o alta rana deshisa de suflet in trup, ca nu e decat un strigat al suferintei pe care nu il mai putem infrana...de multe ori nu lacrimile sunt manifestarea durerii, ci zambetul care o sfideaza inainte de a fi zdrobit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu