Prietena mea...

As vrea sa cred ca e bine,ca acolo inauntru se petrece de fapt o gluma morbida si seaca pentru care am sa urlu la ea,ca atunci cand nu te astepti o sa iasa zambind strengareste si scotand limba la noi,ghemuiti in scaunele reci si neprimitoare..."hai mai,voi chiar ati crezut ca...." Ea...ea e asa.Uneori ti se pare ca lumea ei se sfarseste,o vezi prabusita langa un perete cu capul pe genunchi,privind in gol si plangand incet ca si cum universului astuia i-ar pasa ca undeva intr-un coltisor cineva izbeste linistea lui cu furia si disperarea cuiva in care suferinta nu mai incape...si nu,nu am vazut-o niciodata strigand de durere sau teama,am vazut-o insa de multe ori incercand sa zambeasca desi ochii ei tradau ca a plans ore in sir..."sunt obosita,stii..."...si am vazut-o de multe ori mergand pe strada singura si trista,trecand fara sa ne vada sau sa ne auda,spre nicaieri..."am iesit sa ma plimb putin,era asa zapuseala in casa aia..."...sau pe scaunul din drepta al masinii ei,cu capul lipit de geam fara sa imi arunce o privire..."n-ai vrea sa conduci tu azi?".Altadata insa o vedeam radiind,strangand fericita o crenguta de liliac de parca era cel mai minunat lucru din lume si cineva tocmai i-l daruise ei,numai ei,dansand in mijlocul aleilor din parc suficiente secunde incat sa riste sa fie observata si mustrata ca atrage atentia,certata pentru copilariile de care nu vrea sa se vindece...ar fi trebuit sa o vezi alergand printre umerasele cu haine,cu cata bucurie le atinge,cum se priveste in oglinda minute in sir de parca le-ar alege pentru un eveniment special,si-apoi rasare in spatele tau pe neasteptate "ta-daaaaaaaaaaaaa,ia zi-mi,cum imi vine???"impaturindu-le cu grija,ca apoi in drum spre casa sa le mai priveasca de cateva ori....uneori imi parea asa superficiala,cum sa acorzi atata atentie unor carpe inutile,cand sunt o mie de alte prioritati...erau zile cand ma lua aproape taras dupa ea chiar si numai sa stam pe o banca,si ma gandeam ca fata asta nu suporta sa stea o zi in casa si ca nu intelege ca oamenii normali sunt prea ocupati ca sa aiba timp de distractiile si capriciile ei.

Cele 30 de minute petrecute dincolo de usa mi-au parut o vesnicie,imi doream sa izbesc cu pumnii si sa ii strig sa iasa naibii de acolo,ca deja nu mai e amuzant,ca m-am saturat de prostiile ei,ca pe mine maine ma astepta trezitul la 7 dimineata si o zi lunga si obositoare la servici,ca ma doare si o masea de cateva zile,si ca am 3 facturi de platit fiindca ieri am uitat...ca am amortit pe scaunul ala,ca ceilalti nu mai scot un cuvant fiindca probabil au obosit si ei sa ii reproseze comportamentul infantil...si ca...Usa se deschide in sfarsit,imi vine s-o iau la palme,a zis ca...de fapt nu ea,barbatul ala in halat alb a zis si m-a enervat tare,si vrea...ce-a zis??nu inteleg ce vorbeste,cum adica "imi pare rau,prietena voastra nu mai e..."?De ce nu iese,e si ea tampita ca si asta,si-si bat joc de noi,si ea e acolo inauntru si rade gandindu-se ca ne dam de ceasul mortii aici afara.Mortii!..da asta a zis si barbatul ala,a zis ceva de moarte,nu mai e,a murit!Asta a zis,acum aud,si-mi astup urechile,si Elena se sprijina de perete,si frate-meu ma strange de mana,si eu tot aud,si-as vrea sa nu mai aud,as vrea doar sa il lovesc pe strainul asta care minte."Poate ar fi mai bine sa stati jos,sa va linistiti un pic".Doamne,omul asta e nebun,sa ma asez sa ma linistesc,sa traiesc ca si cum clipa din urma nu ar fi existat niciodata,ca si cum ea e aici si e bine si rade si topaie in jurul meu "hai mai,voi chiar ati crezut..."!.
Prietena mea a murit.Prietena mea nu va iesi niciodata pe usa aia,prietena mea nu imi va mai zambi niciodata.Niciodata!Ne-a zis candva in gluma ca intr-o zi o sa plangem toti la mormantul ei si o sa ne para rau ca nu am inteles nimic,si acum gluma aia e realitate,si noi ne privim infrigurati si siliti de propria nepasare.Cand spunea ca e obosita,de ce naiba nu i-am zis ca oboseala nu iti inroseste ochii???!Ca nu iesi sa te plimbi fara sa vezi in jurul tau si fara sa stii unde mergi,ca nu te plimbi cu capul in pamant,ca sigur nu se simte bine fiindca ea nu ar lasa niciodata pe nimeni sa ii conduca masina fiindca ii place sa goneasca pe strazi.De ce nu am oprit-o niciodata,de ce nu am mers cu ea,de ce nu am inteles ca atunci cand insista sa iesim i se intamplase ceva si ca pur si simplu nu-si dorea sa fie singura,ca voia sa fuga de ceva,sa vada multa lume in jur si sa uite ca in ea se prabusea totul.Ca bucuria aia pentru haine era bucuria unui copil,ca toate mofturile nu erau decat un strigat si ca nu incerca decat sa ne atraga atentia ca ceva nu e bine,ca nu mai rezista si ca ar vrea sa ne pese.Prietena mea a simtit candva...sau poate a crezut ca simte.Si noi ne-am bucurat pentru ea,ba chiar am certat-o ca refuza sa traiasca ceea ce i se oferea cu insistenta.Prietena mea stia ca ce simtea el nu o sa fie iubire,ci boala,ca o sa distruga tot ce e bun in ea.Dar nu a mai fugit,a ramas acolo,langa el,in lumea lui...si azi ma gandesc ca poate daca nu o lasam singura nu se refugia in el.Prietena mea a fost candva fericita,aproape isi reprosa reticenta si se gandea ca instinctul ei mai da gres uneori.Si-apoi nu am mai vazut-o...o condamnam adesea ca se rupe de tot pentru el,ca s-a schimbat,ca nu ne mai vrea.Cand de fapt noi nu o mai voiam pe ea!De ce nu m-am gandit niciodata ca nu o vedeam pentru ca nu mai iesea nicaieri,pentru ca nu mai vorbea cu nimeni,pentru ca nu mai facea nimic din ce ii placea...nu pentru ca se schimbase,ci pentru ca el incerca sa o rupa de tot ce insemna "ea".De ce nu am insistat mai mult sa iesim,de ce nu am sunat-o mai des,de ce nu l-am oprit niciodata pe strada sa il intreb unde e prietena mea????!!!De ce il vedeam mereu vesel si pe ea tot mai trista,de ce nu o vedeam luandu-l de mana,de ce nu o vedeam bucurandu-se cand o tinea in brate,de ce naiba nu am vazut ca aia nu era fericire?????????De ce nu i-am spus ca iubirea nu inseamna frica,nesiguranta,dezamagire,ca amenintarile nu-s dovezile ei,ca nu mai are varsta potrivita sa traiasca asa,ca palmele geloziei nu-si au scuza in dimensiunea sentimentelor?!!
Uite,ieri mi-ai zambit,si ma gandeam ca am avut dreptate si de data asta si ca la tine totul e foc de paie si ca din fericire amintirile alea urate nu au nici un efect,ca poti trai cu ele,si nu m-am gandit ca tu te urai pentru toate compromisurile,ca o sa incerci sa te anulezi ca sa anulezi si toata mizeria aia pe care iti parea ca o porti.De ce nu ti-am zis ca tu nu te-ai murdarit niciodata,ca singura ta vina a fost ca ai ales gresit,ca poti oricand schimba totul,ca totul va fi ca inainte,ca tu esti acelasi copil tampit si cuminte,ca lumea ta te asteapta ca intotdeauna?
Prietena mea a murit.Si eu n-am sa mai pot face nimic din toate astea,si am sa i le zic poate cand o sa mergem toti in locul ala asa cum glumea ea candva...aveai dreptate prietena mea,o sa plangem si o sa ne para rau,si n-o sa-ti aducem liliac pentru ca e frig si liliacul nu mai infloreste niciodata!