Imbratisez manunchiul de amintiri triste si murdarite si coltii lor hulpavi imi patrund trupul vlaguit eliberand rauri de vise purpurii, si flori de carne si sange imi rasar in piept si-mi sunt mormant viu cuprinzand fiecare celula,fiecare atom...Mi-e clipa din urma,si gandul hoinar zboara orb si obosit spre culmi, se agata cu disperare de bucatile de stanca si se zdreleste de trunchiurile noduroase si grele ce-i strajuiesc adancimile intunecate si invesmantate cu amaraciune. Caldura cuprinde plagile pictate pe matasea sufletului meu, si durerea aproape amuteste in fata chinului nesfarsit al vietii ce se scurge scarbita de atatea dezamagiri si terfeliri strambe.Ochi rai ma privesc zbatandu-ma sa ma curat prin suprimarea trupului murdarit de cuvinte nedrepte, si-si plimba degetele otravite de mii de ganduri marsave peste ranile insangerate,murdarindu-ma de mizeria trupurilor putrede si ticaloase cu care m-au tradat. Dare de umilinta imi rasar pe pielea alba si curata, si amarnic ma siluiesc sa smulg carnea viciata de prima si singura atingere, ca sa sterg amintirea lor.Si-n moarte chinul s-ar sfarsi, fiindca pe oase nu mi-e scrisa durerea minciunilor oarbe cu care lovesti in ce ti-a fost sfant. Unde era Dumnezeul meu cand iadul tau m-a muradarit?........ 
superba incheierea, important este sa te poti spala si sa nu ramana urme ;).
RăspundețiȘtergere