Evadarea

Ce simti atunci cand pentru a putea merge mai departe ajungi sa te negi pe tine insuti...cand pentru a evada fondului de tristeti ce iti palpita violent in sange le distrugi forma, sperand ca se vor opri inainte ca radacini ascutite sa sculpteze pentru totdeauna arterele nemiloase ale mortii care izbaveste chinul regretelor...Cum ai putea lupta impotriva atator rani adanc crestate pe suflet cand nu ai invatat inca sa ii ignori urletele de groaza in fata neputintei de a se inchide cuvintelor? Esti oare atat de feroce incat sa il poti privi zbatandu-se sa-si traiasca ultimul zbor si sa-i strivesti aripile deja sfasiate de disperarea de a nu mai bate vreodata?

Nu cruzimea negarii te va salva, ci mila de a-i curma zbaterea plapanda si dureros de zadarnica, de a-l sustrage agoniei inainte sa piarda si ultima sclipire de demnitate. Sufletele se murdaresc refuzand sa paraseasca trupuri murdare, pentru ca resemnandu-se sa salasluiasca in ele preiau povara grea a atator simtiri fortuite, sila fata de propria neputinta fizica de a se opune mutilarii...Numai anuland trupul murdarit poti sfarsi chinul cumplit al sufletului, amutind goluri halucinante si deziluzii, stergand urmele invadarii respinse cu disperare si totusi traita...