Nu-mi poarta lacrimile de sange libertatea spre culmi,fiindca libertatea nu e pentru cei pierduti in cimitirul ticsit de intristari...nu se atinge de suflete terfelite in neputinta de a infrunta pumnale putrede ce le-au despicat de vise si zambete...nu poate saruta cu uitare crucile dureroase de pe trupul ce isi poarta demn osanda groazei de viata.
Sunt vinovata de miile de spini ce imi strapung degetele albe,caci le-am intins spre ei sa le sfidez setea de jertfa. Deznadajduiti de mangaieri neintinate,pentru o clipa au vrut sa se lase cuprinsi de fericirea de a saruta sperante oarbe in fata cruzimii lor. Pierduti in surasul de copil, nu stiu sa se apere in fata palmei goale cum s-au aparat in fata atator sabii.
Si totusi...caldura sangelui ce se zbate in trup le trezeste ascutimi hidoase, si mii de rani se deschid dureros in imbratisarea lor patimasa. Se scurge viata clocotind prin venele firave, rabufneste prin picaturile de libertate ce adapa pumnalele ascunse sub aripile de trecuturi ce nu vor sa moara. Mi-e teama,viata,mi-e teama sa privesc cum te rupi de ranile calde pustiindu-le de amagirea vindecarii...dar si mai teama mi-e sa te opresc, sau poate am obosit sa ma tot vindec...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu