Bucati de luna se napustesc peste lumina din priviri,insangerata de anii cand s-a stins sa nu mai zareasca aievea chipuri si voci de plumb rece si trist.Le adun fir cu fir,le impletesc cu amaraciune si le invelesc in giulgiu de matase grea ce va purta intr-insul cel mai drag vis de copil...palme ce se deschid sa loveasca,degete ce se intind sa cuprinda si sa franga zambete ce nu se mai deschid.Ghemuit in carcasa lui de moarte si spaima, visul se zbate intr-un zbor dureros de inalt,presimtind ca nu va mai prinde rasaritul ce l-ar fi daruit vietii sa inmugureasca in zidul de sperante. Suvoaie acide ii strapung aripile stravezii, se preling in dureri fara margini si cad in petale de amintiri ce nu mai pot hrani iluzia ridicarii. As vrea sa rup bulbii de tristete ce ma striga din marea de purpura,sa-i sarut si sa-i incalzesc cu mii si mii de "niciodata" si "totdeauna"...ii simt palpitand sub greutatea matasii cernite si nu pot decat sa le dau o parte din vesnicia mea,sa le daruiesc inca o zi...poate ultima.De ce visul a patruns in trupul plapand si alb, de ce marea de purpura se revarsa in fiecare celula si fiecare particula de suflet abia intrat in viata?? Credeam ca l-am ucis de teama de a nu fi coplesit de grandoarea lui...si nu credeam vreodata ca am sa ma regasesc pe un morman de trecut prafuit si nedrept,strapuns de el,dupa atatea si atatea ferestre sapate pentru a-i mai darui un "azi"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu