"Cimitirele sunt pline de oameni care credeau ca lumea nu va mai putea merge mai departe fara ei"...si mormintele sunt pline de lacrimi varsate pentru vorbe nerostite si fapte ramase la stadiul de intentie. Ce crud sa fii aruncat in viata inainte sa inveti sa traiesti! Ce dureros sa ti se dea iluzia liberului arbitru, sa iti imaginezi ca poti hotari cand sa opresti totul si in final sa descoperi ca nu ai avut nici o sansa sa evadezi... ca pacatul evadarii se plateste mai scump decat povara libertatii de a te zbate intr-o lume care nu te mai intelege...sau pe care nu o mai intelegi pentru ca ti-e teama s-o privesti si s-o auzi...
Exista trairi mai grave ca moartea, momente cand te doare mai tare ca esti decat a nu mai fi...poti trai cu ura fata de ceilalti, dar cum sa traiesti cu ura fata de propria fiinta?...iti poti acoperi urechile sa nu-i mai auzi,dar ce faci cu ce striga in tine?...poti inchide ochii sa nu mai vezi, dar atunci simti...cum sa traiesti cand simti impotriva vointei, cand pierzi ultimul lucru asupra caruia numai tu puteai hotari?...cand nimic curat nu mai ramane si incepi sa simti sila fata de propria ta incapacitate de a te impotrivi, cand porti povara unei clipe cand trup si suflet s-au sfasiat fara anestezie....cand nu intelegi de ce, de ce viata nu s-a oprit inainte sa te murdareasca, sa zdrobeasca atatea iluzii si zambete albe...vreau o doza de fericire sa ma pierd in uitare, vreau sa nu mai simt viata...e asa ciudata cand iti curge nebuneste prin vene sfidand imobilitatea trupului...
Oare curajul de a trai nu-i de fapt o lasitate? La ce bun sa speri si sa lupti cand in final tot ne va invinge pe toti? Macar sa nu fii lovit dupa ce cunosti fericirea...e ca si cum cineva te duce pe cel mai inalt munte, iti arata lumea si iti spune :uite ce nu poti avea. Nu ti-ai dori atunci sa nu fii stiut ce nu ai sa poti avea niciodata? Viata nu va gasi niciodata satisfactie in a te lovi cand deja te tarasti, e mai probabil sa te arunce de pe culmi. Si cat de mult ar suferi daca dupa ce s-a pregatit ani in sir pentru momentul cand te va impinge tu te arunci singur!...Poate ca totusi sunt o curajoasa si am sa fac viata sa sufere...
Oare curajul de a trai nu-i de fapt o lasitate? La ce bun sa speri si sa lupti cand in final tot ne va invinge pe toti? Macar sa nu fii lovit dupa ce cunosti fericirea...e ca si cum cineva te duce pe cel mai inalt munte, iti arata lumea si iti spune :uite ce nu poti avea. Nu ti-ai dori atunci sa nu fii stiut ce nu ai sa poti avea niciodata? Viata nu va gasi niciodata satisfactie in a te lovi cand deja te tarasti, e mai probabil sa te arunce de pe culmi. Si cat de mult ar suferi daca dupa ce s-a pregatit ani in sir pentru momentul cand te va impinge tu te arunci singur!...Poate ca totusi sunt o curajoasa si am sa fac viata sa sufere...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu