Mi-e dor

Mi-e dor...mi-e dor de o secunda furata amagirilor, impresurata cu stalactite de fericire ce rasar demne din amurgul ce-mi creste in carne, de un manunchi de vise ce-si danseaza sfasietor agonia prabusirii in neputinta si scarba de a mai privi spre viata. Palpitand sa se intoarca in frantura de curaj ce le-a plamadit aripi dar nu le-a invata sa se ridice, izbesc cu spaima prazii incoltite de haitasii mortii cumplite.Mi-e dor de cuvinte smulse de brate slute si terfelite de chipuri cu ochi goi, si nu mai pot sa le rostesc fara sa nu le strivesc pe buze, caci nu vreau sa dau viata simtirilor mutilate ce nu-mi mai sunt bucati de suflet.

Nu cred in nemurirea iubirii ce te inalta, am ucis-o de mii de ori ca sa-i privesc finalul halucinant fiindca nu exista nimic eroic in a o lasa sa iti invadeze celulele cu autosuficienta. Mi-e dor insa sa-i simt tremurul plapand si sfios, sa-i privesc radacinile de matase ce imi teseau in sangele aprins o mare de sperante nemarturisite...mi-era teama sa nu moara si le-am desprins de viata inainte de a se naste, le-am gasit bolnave si triste si le-am curmat chinul sadit de umilinta indiferentei.

Mi-e dor de mine, mi-e dor de tot ceea ce imi picta pe chip si trup un zambet de copil...stiu insa ca niciodata nu am sa mai zambesc la fel, copilul din mine a murit intr-o dimineata trista de toamna...l-au ucis brate slute ce au vrut sa aiba ca sa-l poata opri, l-au ucis ochi straini si goi ce l-au privit ghemuindu-se cuprins de sila...