Celui care nu mi-a salvat viata

Prizonier in crevasa supremei luciditati...haituit de amagiri intunecate ce astazi stralucesc pana la orbire pentru a nu se pierde in caldura uitarii ce vindeca dar nu sterge...dureri fara margini invaluie cu bratele lor de fier surasul trist al vietii, smulgandu-i rasuflarea firava, strapungandu-i petalele candva atat de inaltatoare, strivindu-i mugurii albi si inghetati ce nu se vor mai naste niciodata...Ingrozit, zgarii cu unghiile peretii colturosi ai haului fioros pana iti sangereaza sufletul ranit de moarte si te prabusesti invins, prada disperarii. Lovesti cu pumnii stancile hidoase si incerci sa prinzi in ei farama de lumina ce le mangaie crestele, dar nu mai ai putere si curaj sa privesti spre ea ci doar sa ii simti atingerea mistuitoare. Ti-e teama ca vazandu-ti ochii reci si goi va intelege ca ar fi in zadar sa zaboveasca asupra ta, ca tristetile te-au facut atat de slab si de nedemn ca vei irosi sclipirile ei pentru a-ti privi incheieturile scrijelite si nu pentru a te ridica.
Deasupra, chinul tau smulge lacrimi ochilor ce te cauta prea tarziu si care se inchid pentru a nu mai vedea cum prin ranile adanci se scurge cu furie viata, parasind trupul deja putred si scarbit de cuvinte si fapte ce l-au sfasiat fara mila si l-au tarat apoi pe pamantul murdar. Mana ce se intinde nu te mai poate ajunge si tu nu o mai poti cuprinde, glasul ce te striga nu are putere sa acopere tipetele miilor de vise ce mor o data cu tine. Un ultim freamat al trupului ce pierde lupta, o ultima bataie de aripi a simtirilor ce nu se vor mai inalta vreodata...le daruiesc jertfa CELUI CARE NU MI-A SALVAT VIATA.