Isi apasa palma moale peste mica floare-de-colt desenata pe matasea delicata a rochiei de vara si-i papaie petalele pufoase asemenea norilor albi de care s-a ascuns aici, printre copacii scrijeliti de ierni si soapte desirate. Talpile bolnave de vise jertfite pe carari ascutite isi scalda durerea in iarba rece si tamaduitoare, plangandu-si crestaturile sangerande ce si-au intors marginile spre trup si varsa sub piele deznadejdea si sila de viata. Isi pleaca obrazul pe pamantul sarat de sufletul obosit si stingher ce i s-a scurs pe chip si genele se zbat intr-un dans amarnic dorindu-si sa amorteasca, sa nu mai vada. Dar buzele uscate inca mai simt cuvintele otravite ce le-au biciuit si le-au intinat si trupul inca palpita in acordurile chitarei ce-si mangaie corzile undeva departe, nestiind ca aici minciuna cea cumplita osandeste la tristete si apoi la desertaciune. Isi plimba degetele infiorate peste tesatura fina si florile rasar aprige si splendide sub fiecare atingere, izbucnind printre fibre. Acum au culoarea asfintitului ce-i vibreaza in fiecare celula si spuma lor laptoasa devine purpura si vapaie, ademenind mugurii plapanzi si mistuindu-le aripile. Se taraste pe stancile sidefate spre chitara ce-si tanguie chemarea tot mai departe, prea departe. Ar vrea sa danseze o ultima oara, sa simta inima batandu-i navalnic cu fiecare miscare si talpile frematand de ritmul violent si dulce. Dar trupul nu o mai asculta, caci poarta cu sine radacini mai grele decat timpul.
