Imi privesc palmele sidefii inclestate in valsul stancilor orbite de furtuna,si campuri de trandafiri rosii izbucnesc dureros de adanc din liniile fine si nesfarsite ce-mi scriu pe piele povesti triste si ude. Imi patrund in oase si-n suflet cu o furie nestavilita, rupand cu coltii lor fiorosi nervurile iubirii murdarite de soapte putrede, de monezi argintii si grele ce aproape imi taie respiratia. Traiesc cu disperare rasaritul fiecarei petale ce sparge bulbii de viata, si fiecare frunza acopera cu arabescuri bizare si mohorate peretii firavi construiti din franturi de vise. Mi-as dori sa-i pictez in mii de culori,sa le desenez ferestre inalte si luminoase, sa ma joc cu vantul prin ele si sa ma ascund indaratul lor cand furtuna se va napusti iarasi spre coltisorul meu de bucurie...cum sa uit glasul taios al monezilor ce-mi strapung cu ghiarele lor infestate fiecare bataie a inimii, fiecare sclipire a iubirii ce te umanizeaza distrugand orice urma de ratiune...Iubesti,si iubirea ta imi invadeaza fara drept celulele ce s-au inchis de mii si mii de ori, si lupta-i nedreapta fiindca le desfaci cu chei potrivite si-apoi le innozi sa nu-ti mai poata scapa iar...ti-e teama sa nu le pierzi, ai muri sa le poti opri, sa le stii ale tale, sa le simti in palma si sa le saruti cu vesnicie...uiti insa ca celulele mele nu pot respira in praful argintilor nascuti din imbratisari vandute, si-o sila fara margini ma cuprinde, si-abia mai pot sa-ti daruiesc promisiuni ca am sa mai fiu si maine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu