I can tell the end before the story's written....

"He told me sweet lies of sweet love
Heavy with the burden of the truth
And he spoke of his dreams
Broken by the burden of his youth
I couldn't look into the sun
She saw him laying at the end of my gun
Hungry for life
And thirsty for the distant river
I remember his hands
And the way the mountains looked
The light shot diamonds from his eyes
Hungry for life
And thirsty for the distant river
Like the scar of age
Written all over my face
The war is still raging inside of me
As i reveal my fears to you
I wear it like a tattoo".... - Sade, Like a tattoo


Fiecare linie rabufnita din dansul halucinant al minei colorate scrijelea cuvinte si taine nespuse in tegumentul imbibat cu teama de oameni, de formele infinite sub care iti pot locui si trunchia spatiul existentei, de mrejele samburilor de negura cu care se nasc sau pe care ii sadesc spre a le contempla mladitele cataratoare de fiere si nimicnicie. Desi superior, procesul cognitiv e adus la orbire prin infasurarea instictelor cu panglici netrebnice de fraze consonante si pulbere de vise masluite. Invadat de cascadele de soapte superflue, de privirea sfredelitoare si dezarmanta, sufletul nu stie sa se inchida si nici sa cearna plumbul din sangele cald. Il primeste cu fiecare firida de viata, cu fiecare palpait de aripi. Fiecare gram de minciuna sculpteaza rauri involburate si toxice printre tulpinile plapande ale calelor inspumate, imbracandu-le cu vesminte infame si carbonizandu-le bulbii de lumina.
Dansul devine dureros, si pielea mirosind a copilarie de zahar roz si pufos, a vara tarzie si a pepene auriu, capata crestaturile stacojii ale minciunilor otravite. Fiecare atingere furata o murdareste de nostalgia zidurilor prabusite de dragul unui mag, credintele zdrobite pe catafalcul ambitiilor lui nemasurate isi striga zadarnic jertfa si linistea.
Inteleptule, globul tau de cristal ti-a adus la picioare culmi ametitoare si ti-a presarat praf de stele sub pasii grei de povara atator ganduri viclene. Dar nu va putea vreodata infesta trupul in care curge suflet de copil, caci si-a castigat nemurirea prin sclipirile curate si verzi ce-i pavoazeaza privirea visatoare, si-a construit platosa de otel incins din zambetele daruite si nu vandute, din imbratisarile simtite si nu gandite. Stii, magia nu functioneaza pe cei ce refuza sa creada in puterea ei scump platita cu un cimitir de suflete mintite si terfelite....n-ai castigat nimic cat timp cetatea nu-i arsa pana la plasele si apoi spulberata in cele patru zari, caci din cenusa va rabufni mai apriga, mai necrutatoare, sfidand cu trufia celui fara pata si cu forta incandescenta a unui Hector ucis in jocul nedrept al zeilor cruzi.
Ai mintit.....si minciuna doare si arde mai tare decat cel mai trainic mormant de lava, ai vrut sa intinezi doar ca sa iti asterni sub talpi inca un zambet stins de groaza ramasa dupa ce voalul amagirilor cade. Cateodata, desi neatinsa, cetatea se prabuseste singura dezamagita si obosita de josnicia celui ce iti daruieste zambete si soapte de melasa doar ca sa poata ajunge suficient de aproape ca sa implante fara mila pumnalele slute ale degradarii.
Ai mintit, si n-ai inteles ca minciuna nu loveste in cei ce nu se apara.