"Every thought you never dared to think
Every mood you always knew would sink
Every line you spoke out loud in a jest
All the time you took to be your best
Soon forgotten
The sun must never touch your skin
It could expose the dark within
But hiding out in a salad bar
Isn't gonna get you far
and bottled wine is vinegar tomorrow
Everything around here makes your pretty head spin
Its piling up high and you're back where you begin
Moments you have tried so hard to forget
Are promising to 've been the best one's yet
Everytime you shut your eyes it appears
Everytime you trace your steps back here
None of your convictions have the same old ring
No doubt you found a place for everything
In cosy prisons..." (a-ha, Cosy Prisons)
Care-i diferenta intre a uita ce n-a fost vreodata si a-ti aminti ce n-a plecat nicicand? Povara e la fel de vindicativa si condensatoare fie ca indraznesti sa zbori prea aproape de cer si sa-i stirbesti din vesnicie si splendoare cu profanul nazuintelor, ori sa te prabusesti prea adanc in pamantul care te-a azvarlit vietii si ti-a interzis sa te intorci inainte sa fi iubit un colt de Rai si sa fi urat cea din urma noapte ce pecetluieste amaraciunea unor drumuri condamnate la interferenta dar nu la contopire.
Undeva in dimensiunea temporala a organizarii psihice, desi intiparite, senzatiile nu sunt recunoscute ori poate nu mai stii si nu mai vrei sa le reproduci de teama de a nu-ti sculpta din nou tegumentele cu dalta necrutatoare a incapacitatii de a le poseda pana la epuizare. Nu poti ierta lutul din care ai prins chip si pori prin care sa simti si sa aspiri toata greutatea acestui univers cat timp nu te-a crutat de chinul sublim al continuitatii identitatii in timp. Fara a-ti fi picurat in esenta dimensiunea mnezica ai fi trait numai prezentul clipei, ai fi putut sa descoperi fiecare maine in lipsa experientei elaborate ce-i stirbeste fascinatia si cauzalitatea improvizatiei declansatoare de forte nebanuite, te-ai fi zbatut in jocul incercarilor si adaptarii pana cand deveneai izvor nesecat de procedee de abordare si rezolvare, susceptibil de unicitate indiferent de similitudinile cromozomiale. Inexistenta segmentului nu cunoste conditional optativ, nu poti decat sa te supui schitei constructorului si blama imperfectiunea ansamblului. Insa daca erai iertat de posibilitatea dereglarilor verigii memorative ce determină tulburări serioase în desfășurarea proceselor pe care le susține nu ai mai fi trait stringenta avariei stimulatoare de energii si directii, si orice particula externa ar fi incercat sa-ti sparga echilibrul pana la exterminare.
Sa-ti amintesti prezentul e poate cea mai feroce tentativa de masacrare a eu-lui. E ca si cum ai recunoaste ca "acum-ul" tau nu exista, ca nu ai, ca nu stii, ca nu simti, ca totul e aievea si nu esti decat o acolada intr-o ecuatie mult prea intinsa si enigmatica ca sa accepte radical apreciabil, ca tu insuti privesti fara sa vezi si asculti fara sa auzi, un contur de fum destinat doar sa imbrace o secunda nu sa decoreze o viata. Daca esti aici, de ce nu te pot cuprinde? Oare trebuie sa-mi inchid bratele ca sa simti nevoia sa te intinzi spre ele si sa le inlantui cu trufie atotstapanitoare, sa-mi suprim ochii ca sa iti doresti sa mai simti scanteierile adoratiei patrunzandu-ti in egoism si auto-suficienta si obligandu-te sa adori la randul tau pana la descompunerea zidurilor? Te dispretuiesc pentru ca imi stigmatizezi veridicitatea perceptiilor, fortandu-ma sa ma indoiesc de spatiu si timp, de mine, de tine, de noi. E ca si cum m-ai condamna sa despic soapte si saruturi si sa le eviscerez pentru a le autopsia continutul, de teama ca m-am hranit din recipiente fara substanta si ca sunt plina de goluri ce imi rarefiaza sufletul. Daca siniubirea ta fata de orice adiacenta a existentei imi extirpa senzatia ca nu am tinut vreodata intre degete piciorul delicat al paharului cu licoarea aurie si usor acidulata, ca nu am baut din acelasi loc sa impartim tainele, si sa suprapunem amprenta buzelor, poti face fata dezgustului meu de maine cand am sa realizez poate ca am inghitit otet si ca imi arde maruntaiele cu dezamagirea de a nu te fi cunoscut cu adevarat nicio clipa?
Every mood you always knew would sink
Every line you spoke out loud in a jest
All the time you took to be your best
Soon forgotten
The sun must never touch your skin
It could expose the dark within
But hiding out in a salad bar
Isn't gonna get you far
and bottled wine is vinegar tomorrow
Everything around here makes your pretty head spin
Its piling up high and you're back where you begin
Moments you have tried so hard to forget
Are promising to 've been the best one's yet
Everytime you shut your eyes it appears
Everytime you trace your steps back here
None of your convictions have the same old ring
No doubt you found a place for everything
In cosy prisons..." (a-ha, Cosy Prisons)
Care-i diferenta intre a uita ce n-a fost vreodata si a-ti aminti ce n-a plecat nicicand? Povara e la fel de vindicativa si condensatoare fie ca indraznesti sa zbori prea aproape de cer si sa-i stirbesti din vesnicie si splendoare cu profanul nazuintelor, ori sa te prabusesti prea adanc in pamantul care te-a azvarlit vietii si ti-a interzis sa te intorci inainte sa fi iubit un colt de Rai si sa fi urat cea din urma noapte ce pecetluieste amaraciunea unor drumuri condamnate la interferenta dar nu la contopire.
Undeva in dimensiunea temporala a organizarii psihice, desi intiparite, senzatiile nu sunt recunoscute ori poate nu mai stii si nu mai vrei sa le reproduci de teama de a nu-ti sculpta din nou tegumentele cu dalta necrutatoare a incapacitatii de a le poseda pana la epuizare. Nu poti ierta lutul din care ai prins chip si pori prin care sa simti si sa aspiri toata greutatea acestui univers cat timp nu te-a crutat de chinul sublim al continuitatii identitatii in timp. Fara a-ti fi picurat in esenta dimensiunea mnezica ai fi trait numai prezentul clipei, ai fi putut sa descoperi fiecare maine in lipsa experientei elaborate ce-i stirbeste fascinatia si cauzalitatea improvizatiei declansatoare de forte nebanuite, te-ai fi zbatut in jocul incercarilor si adaptarii pana cand deveneai izvor nesecat de procedee de abordare si rezolvare, susceptibil de unicitate indiferent de similitudinile cromozomiale. Inexistenta segmentului nu cunoste conditional optativ, nu poti decat sa te supui schitei constructorului si blama imperfectiunea ansamblului. Insa daca erai iertat de posibilitatea dereglarilor verigii memorative ce determină tulburări serioase în desfășurarea proceselor pe care le susține nu ai mai fi trait stringenta avariei stimulatoare de energii si directii, si orice particula externa ar fi incercat sa-ti sparga echilibrul pana la exterminare.
Sa-ti amintesti prezentul e poate cea mai feroce tentativa de masacrare a eu-lui. E ca si cum ai recunoaste ca "acum-ul" tau nu exista, ca nu ai, ca nu stii, ca nu simti, ca totul e aievea si nu esti decat o acolada intr-o ecuatie mult prea intinsa si enigmatica ca sa accepte radical apreciabil, ca tu insuti privesti fara sa vezi si asculti fara sa auzi, un contur de fum destinat doar sa imbrace o secunda nu sa decoreze o viata. Daca esti aici, de ce nu te pot cuprinde? Oare trebuie sa-mi inchid bratele ca sa simti nevoia sa te intinzi spre ele si sa le inlantui cu trufie atotstapanitoare, sa-mi suprim ochii ca sa iti doresti sa mai simti scanteierile adoratiei patrunzandu-ti in egoism si auto-suficienta si obligandu-te sa adori la randul tau pana la descompunerea zidurilor? Te dispretuiesc pentru ca imi stigmatizezi veridicitatea perceptiilor, fortandu-ma sa ma indoiesc de spatiu si timp, de mine, de tine, de noi. E ca si cum m-ai condamna sa despic soapte si saruturi si sa le eviscerez pentru a le autopsia continutul, de teama ca m-am hranit din recipiente fara substanta si ca sunt plina de goluri ce imi rarefiaza sufletul. Daca siniubirea ta fata de orice adiacenta a existentei imi extirpa senzatia ca nu am tinut vreodata intre degete piciorul delicat al paharului cu licoarea aurie si usor acidulata, ca nu am baut din acelasi loc sa impartim tainele, si sa suprapunem amprenta buzelor, poti face fata dezgustului meu de maine cand am sa realizez poate ca am inghitit otet si ca imi arde maruntaiele cu dezamagirea de a nu te fi cunoscut cu adevarat nicio clipa?
- cerceii mi-au fost daruiti aseara de cea mai buna prietena, nu-i puteam supune privirii fara sa nu ii infasor in panglici satinate si tivite cu picaturi de suflet. Te iubesc Rebe, dar stiai asta. Caci altfel nu mi-ai darui ce mi-e atat de drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu