Septembrie rosu

Invesmantat in fibre matasoase trupul isi curge contururile moi pe sofaua decadenta, desirandu-si marginile pana la invelisul plapand al sufletului obosit. Impinge usor cu varful pantofului covorul a carui cuta intina desavarsirea decorului si degetele ei subtiri ating paharul cu licoarea aurie si bogata. I-ar placea sa ramana aici peste noapte, sa-si auda gandurile ratacite izbindu-i pieptul in timp ce afara vantul saruta castanii salbatici pana in strafundul frunzelor parguite. 

Sunt aproape cinci zile de cand le-a spus sa plece, sa fuga departe de locul acesta ravasit unde in curand nu va mai fi nimic. Nu mai are nevoie de ei, vor mai trece ore ori poate clipe pana cand totul se va sfarsi si apoi ea va fi libera, libera sa alerge ca un zambet prin podul cu amintiri dragi ale copilariei, pe dusumelele de scanduri proaspat lacuite unde se juca desculta pana seara tarziu cand reuseau sa o gaseasca istovita si inghetata dormind pe maldarul de papusi ponosite. Uneori o trageau de codite tarand-o pe scari, smucind-o cu mainile lor butucanoase mirosind a mancare, stiind ca pana la intoarcerea stapanilor fetita va uita sa se planga. La urma urmei, o adevarata domnisoara nu are ce cauta in ungherele acelea pline de praf, printre papusile vechi si murdare aruncate acolo tocmai pentru a i le scoate din manutele umede de roua si patate cu sirop de cirese amare. In schimb trebuia sa cante ore in sir la pian si muzica lui o durea in fiecare strat al simtirii caci semana uneori cu zbaterea inimii pasarilor ranite de moarte. Mai tarziu isi acoperea urechile cu palmele oricand cineva gasea distractiv sa-i atinga clapele bolnave. Ii era rau, rau fizic, o greata ce-i strapungea traheea si-i ghemuia corpul pana nu mai ramanea decat un bulgare de spaima. 
Azi ii era dor. O bucurie vinovata o invadeaza cand isi zareste ingramadite intr-o lada vechile prietene, prafuite si triste. De acum le va lua cu ea, in camera frumoasa si calda, sa-i tina de urat in noptile lungi cand somnul nu se mai lipeste. Se tolaneste din nou pe sofa privind insa mereu spre coltul unde le aranjase dupa ce le curatase cu grija si decorul acesta ii este de mii de ori mai drag decat aranjamentul somptuos dinainte. Stinge lumanarile dupa ce atata timp i-a fost frica de intuneric, focul ce arde si chipurile prietenoase ii sunt suficiente. Ii pare rau ca s-a imbracat in negru, negrul e trist si ea are mii de surasuri nedaruite stranse in piept. Linistea ce o inspaimantase ii pare placuta si zgomotele care se aud cand si cand undeva tot mai aproape nu reusesc sa o mai trezeasca. O urase tocmai pentru ca le auzea atat de clar, ca pe niste clopote funebre care ii aminteau ca nu mai e mult. Le aude si acum, aude pana si pasii grei si grabiti ce zdrobesc covorul ruginiu de afara si stie ca in curand vor ajunge langa castanii salbatici si de acolo la portile inutil zavorate. Soarbe pana la capat din paharul pe jumatate plin si inchide ochii, zambind cand si cand, cu gandul la bucati de pamant si oameni dragi. Alesese sa fie singura fiindca nu suporta povara martirizarii lor, apoi ii paruse rau ca ii lasase sa plece. Dar acum totul va fi bine, e din nou copil si copiii sunt intotdeauna fericiti in lumea lor de vata de zahar, acuarele si zmeie de hartie creponata.
Un zgomot ascutit si tanguitor sparge linistea, au ajuns la porti asadar...Isi imagineaza cum calca apasat pe alee cu priviri negre si reci, inlaturand inca un mic obstacol din drumul lor inrosit. Au intrat si rascolesc fiecare incapere, ii aude izbind in usile masive si spargand vasele de flori ce-i bucurasera privirea atata vreme. Usa se deschide si inima ii bate cu putere, nu, nu de frica, ci de bucuria desirarii langa tot ce iubea candva. Ar vrea sa nu vada insa vocea guturala o striga sa-i priveasca chipul si cumva ceva mai presus de ea o face sa deschida ochii si sa se ridice in capul oaselor. Zambeste din nou, pana in miez de amintiri. Teava ridicata de degetele fine declanseaza scurt si o amorteala dulce cuprinde trupul si sufletul. Se intinde usor pe sofa, ca un dans tacut de aripi obosite, si isi pleaca pleoapele grele. O floare subtire de purpura si vapaie ii rasare pe tampla dreapta si visuri nenascute sunt libere sa se evapore spre zari nestiute, acolo unde ea va invata poate sa se vindece de oameni mari.