marți, 28 septembrie 2010

Septembrie,luni....




Septembrie, luni...doar o alta dupa-amiaza stinsa de toamna nesigura si staruitoare in a nu-si intinde inca aripile inghetate peste asfalt si suflete, ca un filtru analgezic al convulsiilor toride si nesfarsite sedimentate in celule. Siluete robotizate se scurg pe trotuarele istovite de timp si pasi, imprimand betonul colbuit cu graba de a-si trai visele sau macar de a se apropia de nervurile lor suculente spre a mai gasi un rost diminetii de maine, ori cu amaraciunea de a se fi perindat zadarnic prin extensia celei de azi caci undeva, candva, s-au pierdut pentru totdeauna.
Stagnez incordata si disipata in marea de cutii metalice colorate, posomorate si infiorate sub scrijeliturile ruginii ori reflectand maiestuos razele depuse parca ofranda stemelor consonante si pretioase. Imi privesc palmele parca mai aspre ca oricand, incheietura inlantuita de bratara cu gravura ferecata de ochi straini si dezbracati de suflet, unghiile sfartecate si ele de infectia trupului razvratit impotriva bucatilor cangrenate de minciuna si toxic, incercand sa se curate prin desprindere chiar daca rarefierea insereaza nefiinta.
Alaturi, un chip statuar si translucid rasuceste cu migala inele sidefate si cafenii si descrie delicat pete trandafirii pe buzele de portelan voluptuos, incercand parca sa nu lase nicio frantura din panza dezgolita spre a nu fi patrunsa si explorata pana in strafunduri, pana la plaselele alb-negre si geometria plana a edificiului. Ii privesc surasul reavan si ma infioara diformitatea ce razbate sub conturul armonios, ca si cum ar fi o rana rabufnita pe tegumentul ce nu a mai putut innabusi durerea dedesubt. Isi flutura discret degetele asemenea pianistului ce executa o partitura pentru intaia oara, si miscarile ei imi aduc aminte de porumbelul pe care l-am cules candva de pe strada fiindca nu se mai putea inalta ci dupa cateva zbateri disperate de aripi se prabusea invins prada robiei ori chiar mortii. As fi vrut sa-i vorbesc dar abia ce raspund cu valsul palmei si cutia albastra se pierde in zare, lasand in urma o naluca de zmeura arsa si pudrata si scantei umede si verzui ce imi strapung tihna.
A trecut un an, dar o vad aievea....o seara tarzie de august, o masa sub teii posomorati si framantati de furtuna, pahare cu lichid colorat si dionisiac pierdute printre fumuri si vise, trupuri actionate de ritmuri smintite invesmantate in uitare si nepasare balsamica. Ca niciodata, priveste pierdut siluetele imbatate de soapte si versuri condimentate si spasmodice, intre care altadata se infiltra sacadat si neprotocolar cu miscari mladioase intesandu-si sufletul si ochii de bucuria dansului in rigiditatea si serbezia existentei. Degetele dezmiarda impasibil cutia cu licoare maronie si acidulata, sorbind cand si cand, si silabele ei stinse se amesteca printre hohote acrilice si priviri vicioase. Imi pare mai trista si mai departe ca oricand, stiu ce ii curge in vene si suflet caci i-am ascultat chinul de infinite ori....cateodata ma istovea si numai povestea, fara sa ma simt vinovata ca desconsider acutizarea durerii in trairea ei, nu mai suportam sa ii aud si vad agonia si deznadejdea fara sa imi imaginez o clipa senzatiile celei ce le purta.
A zabovit putin, apoi i-am vazut trupul invelit in rochia rosie si ostentativa alunecand dezorientat prin multimea descatusata spre portile forjate.
Nu a reusit sa ajunga acasa. Cuprinsa de frisoane si spaima, simtea cum mainile ii amort pe volan si privirea nu mai putea distinge decat puncte de ceata si negura, zig-zaguri viclene si primejdioase ii rasareau pe retina si creier, intunecand si infestand. Cutia metalica a franat brusc si trupul s-a intins moale, rasfirandu-si suvitele castanii peste scaun si viata. In vacarmul de aburi si acorduri violente, el nu a auzit....abia tarziu a gasit mesajul fara noima in care i se cerea sa salveze, dar nu a reusit sa inteleaga unde. A gasit cu greu masina parcata si alte clipe s-au scurs pana cand ea a putut debloca usile. Disperat, a zguduit carnea si sufletul cu palme otelite, incercand sa trezeasca viata din ele. Nu a iertat-o nici azi pentru nesabuinta cu care s-a gandit sa isi anestezieze trairile si vazand ca durerea tot nu dispare, a luat inca una, si inca una...nu si-a imaginat ca lipsa efectului nu e dovada ineficientei si a dozei prea mici, ci doar un preambul la izbucnirea lui brusca si atroce de mai tarziu. Inca una care nu intelesese cat de aproape e granita dintre a nu mai simti si a nu mai fi, caci orice indrazneala de a-ti seda emotiile iti poate fi platita cu sedarea lor definitiva prin anularea fiintei.
M-am cutremurat cand el a aruncat pe masa, printre carti si pahare, reminiscentele unei nopti in care dintr-o greseala stupida zambetul ei se putea lichefia pentru totdeauna. N-am intrebat-o niciodata nimic, nu pot sa o condamn caci stiu ca nu si-a dorit decat sa se rupa putin de realitate tranchilizand-o.
Nu stiu daca e bine. Nu stiu daca mai simte. Nu stiu daca o mai doare. Teoretic, drumul pe care a luat-o e semn ca nu-i mai pasa si ca s-a rupt de tot. Zambeste des si inca ii place sa danseze pana la epuizare. Data viitoare cand am s-o mai intalnesc la semafor am sa o invit la o cafea. Cred ca azi sunt capabila sa ascult ambele directii in care viata ei ar fi putut sa apuce de atunci.

12 comentarii:

  1. Thanks! It's comfortable to see there are people who also appreciate my literary texts...on my other blog,initially made for beauty&fashion issues,i started have less interested people when i decided to mix the specific articles with these ones here.As if my thoughts and soul are less interesting than a lipstick or mascara.
    Nice to meet you,barbielaura :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Matale ai luat poza de aici? :)
    http://www.facebook.com/home.php?#!/photo.php?fbid=1253313408533&set=a.1408700733119.2052784.1100477615

    Tylerr Durrden

    RăspundețiȘtergere
  3. da, mai demult, nici nu mai stiam daca de pe face sau hi5. Mi-a placut ideea si am luat-o, profitand de faptul ca nu i se vede fata incat sa ii fac o publicitate nedorita.
    De ce e amuzant, am pretins vreodata ca as fi protagonista cadrului in cauza?

    RăspundețiȘtergere
  4. Era decat un zambet de curtoazie, nu tindeam sa fie amuzant. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Hola Ramona, veo que dominas muy bien el español, y me alegra mucho, has dejado un comentario muy bonito y seguro que Stella te va a agradecer.
    Espero que sigas visitando LOOK 10, y si tienes que hacer alguna sugerencia cuenta con este sitio.
    Te deseo lo mejor.
    Saludos desde España.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos, ai un stil curat de a scrie

    bisous

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc, poate si pentru ca sunt obsedata de organizare si detalii...defect zodiacal,Fecioara pursange, 100%. :)
    Am mai spus ca nu cred in zodii, nu pot sa spun cine ce e, doar pe a mea o mai ghicesc uneori. Insa mie chiar mi se potrivesc toate trasaturile specifice, din pacate...Fecioarele sunt rar fericite pentru ca si cel mai marunt lucru, fiinta, loc, cuvant, dezamagire lasa urme adanci si definitive, si in plus niciodata nu au liniste obsedate fiind sa gandeasca si sa analizeze totul, vesnic neimpacate si nemultumite.
    :*

    RăspundețiȘtergere
  8. I like your blog!

    http//:oniat.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  9. Interesanta fotografia, ma surprinde pt ca e facuta de mine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am vorbit cu fata din poza si a fost de acord sa folosesc fotografia, Oana daca imi amintesc corect. Nu o cunosc personal, pur si simplu am facut schimb de mesaje facebook atunci si am inteles ca dimpotriva, s-a bucurat de idee.
    Sper ca nu e o problema.....nu e ca si cum am folosit-o in scopuri comerciale sau mi-am insusit-o ca fiind protagonista sau creatie proprie. O poti intreba, stie de prezenta ei pe blog.

    RăspundețiȘtergere