Ar vrea sa danseze pana cand talpile i-ar sangera de viata si infinit...

Trupul ferecat in soapte matasoase si adanci isi tese peste piele crevasele dulci ale uitarii si iluziile prinse in dansul lor molatec se scurg in strafundul sufletului sedimentat cu apatie. Isi plimba degetele scrijelite peste oglinda pictata cu un chip strain si stingher si vantul siret strecurat prin fereastra deschisa ii imbiba vesmintele cu dorul de mare. Marea ei, ce-si poarta tristetile spre strafunduri pana se curata si izbucneste in mii de valuri efervescente si moi, si-apoi le picura peste nisipul cald invelit in sclipirile purpurii ale asfintitului topit. Marea ei ce-i saruta tandru gleznele inlantuite cu povara tainelor mai grele decat noaptea, ii leaga ranile cu fasii de spuma alba si bogata si-i anesteziaza durerea visurilor ucise de spaima.     

Pleoapele atinse cu pulbere de stele se zbat usor sub palmele ce lupta sa le stearga genele umezite cu plansul copacilor jupuiti de frunze si scoarta si buzele sarate sorb pana la fund din pocalul ciobit al dezamagirilor hulpave. Licoarea ii arde cuvintele zadarnice ramase in gat, sortindu-le stingerii fara a cunoaste extazul rasaritului, si-i imbata celulele amortite cu talazul aprig al melancoliei. Isi atinge pometii poleiti cu prea multe ierni si pensulele moi dezmiarda tegumentul inert si-i sadesc dedesubt mugurii unui suras amar. Mai amar decat clipa cand a strans in pumn florile de liliac schingiuite de priviri bolnave si a incercat sa si le preseze pe trupul cald pentru a le salva. Mai amar decat otrava ce i-au turnat-o in vene minciunile invesmantate in silabe sublime. 

Suvitele castanii se revarsa peste genunchii zdreliti ascunsi sub adierea de matase rosie si se impletesc intr-un tango pasional si disperat cu sclipirile candelabrului grandios. Ar vrea sa danseze pana cand talpile i-ar sangera de viata si infinit, nascandu-si aripi spre a rupe bucati de cer. Ar vrea sa arda pana la electrizarea sufletului. Ar vrea sa simta.