Piticule...cum ai putut sa fii atat de mic?

 

Pentru mult timp am crezut ca urasti din tot sufletul rolul tau de bufon-sef la curtea Regelui Soare, ca toate tumbele si giumbuslucurile pe care le faci spre amuzamentul sau hulitul sambelanilor cu carambi de aur si mansete inspumate ti se intiparesc in suflet asemenea unor pumnale pe care ti le scoti din trup cu lacrimi in noptile reci din camaruta intunecoasa si pustie. Ca iti privesti pumnii zdreliti de coltii din piatra rece si genunchii innegriti de carbunii incinsi prin care ai calcat descult de atatea si atatea ori fiindca regelui tau ii placeau muzica oaselor care se sparg si mirosul de carne incinsa. N-ai inteles niciodata ca inaintea ta au fost atatia si atatia altii, ca el si gloata insetata de sange si-au desfatat ochii cu bietele muste pe care le ucideau, si-apoi plictisiti dupa o ultima vanatoare isi stergeau pintenii plini de noroi de bietele jumatati de om cu jumatati de suflet si-apoi ii lasau prada cainilor infometati. N-ai inteles, piticule, ca tarandu-te nu iti vor da nici o sansa sa le stai alaturi si sa rupi o bucatica din carnea frageda inecata in vinuri vechi si pretioase si ca te vor lovi cu piciorul azvarlindu-te spre coltul plin de oase sa te sfasii cu ogarii pentru fiecare firimitura. Si nici eu nu am inteles ca desi imi deschideau usile salii de bal si asteptau infrigurati un zambet afirmativ pentru a ma purta printre muntii de liliac si viori tanguitoare imi vor arata dispret atunci cand am sa intind o mana sa iti mangai crestetul insemnat cu crestaturi dureroase. N-am stiut sa citesc in ele cruzimea cu care ai trecut prin ploaia de sulite ce-ti patrundea fracul zdrentuit, nu am vazut privirea oarba cu care cautai firide prin care sa te strecori in turma celor multi si murdari. M-am impiedicat de mogaldeata diforma ce se tara miseleste printre mesele incarcate ca si constiintele celor ce le onorau, si cazand in genunchi am ramas langa ea, de teama ca cei din jur sa nu imi inchida ferestrele lumii lor stralucitoare cand imi vor zari genunchii prafuiti cu mahala. Mi-ai spus atunci ca va veni o zi cand Regele Soare te va elibera si-atunci ai sa-ti vindeci oasele si carnea de mirosul greu si ai sa te ridici asa sus ca o sa zburam peste toate noptile in care ai rupt atatea vise si zambete a caror povara o mai port si azi. Nu te-as fi putut opri, dar ar fi trebuit sa imi astup ochii si urechile si sa nu ii privesc cum agonizeaza sub greutatea loviturilor si sa nu-ti mai vad chipul plin de mandrie infestata. M-ai obligat sa-ti vindec ranile umilintei si sa-ti promit ca niciodata nu am sa mai stau la masa lor, ca nu am sa ma mai infrupt din platourile cu carne smulsa si nu am sa mai sorb din pocalurile de alama pe al caror fund zaceau tainele celor chinuti. Ai incercat sa injunghii fiecare vis si speranta ce mi-au rasarit si sa ma convingi ca locul meu e pe dusumeaua murdara de-a stanga ta, in drepta intotdeauna era locul celor ce-ti puneau treptele scarii cu care sa ajungi deasupra tuturor. Eu nu mai sunt, am obosit sa dansez aceeasi melodie pana la epuizare, sa-mi plec capul cand aplauzele furtunoase imi aminteau ca noi doi suntem acolo in mijloc pentru a-i distra pe ei, ca intr-o zi se vor satura de aceleasi numere si ne vor arunca in intunericul unei celule. Ma iubeai atat de mult incat nu ai fi putut sa te prabusesti fara mine, ai vrut sa iti luminez drumul cu priviri scaparatoare si sa iti incalzesc tristetile cu povesti fara sfarsit. Aproape mi-am sfaramat palma incercand sa ma trag din pumnul tau de otel strans cu mii de furii oarbe si mi-am pierdut farame de demnitate alergand desculta prin zapada rosie din calea ta. Si azi din celula ta stramta si mucegaita imi trimiti sageti otavite sa nu mai pot prinde rasaritul unei dimineti de vara, sa nu mai pot intinde spre oameni bucatile ramase din sufletul de copil speriat de viata de dincolo de zidurile tale. Urasc lumea asta care ma judeca acum pentru tumbele si giubuslucurile tale, pentru rasul asurzitor al hienelor-fartati, pentru mirosul de sange ce mi l-ai lasat pe piele ca sa nu uit niciodata ca m-am tarat alaturi de tine. Piticule...cum ai putut sa fii atat de mic?

Amurg

Razele arse de noaptea celui din urma vis se scurg sfarsite si bolnave printre bratele otelite ale ferestrei, invaluind in taine sirete dusumeaua sculptata de pasii timpului hulpav si poleind bucatile de mare si furtuna deschise pe chip. Mangaie firav suvitele aramii sub care zvacnesc tample marmorate, se impletesc printre degetele inclestate in furia neputintei de a intoarce cuvinte si priviri, se infasoara precum un lat in jurul gatului imbratisat lacom de manunchiuri scanteietoare si bogate de sticla rosie.
Isi priveste incheieturile albe si moi de sub valurile de matase spumoasa, si sangele pulseaza sub povara cercurilor nevazute ce le-au infierat candva spre a le intina cu nemurirea soaptelor slute patrunse in celule si suflet. Zgarie cu unghiile marginile bratarilor inca inclestate sub piele incercand sa elibereze mormanul de vise murdarite de priviri sirete si zimtate, sa scuture colbul de pe aripile lor plapande si sa le invete sa se ridice din nou printre vene si artere pana la viata. Mai cumplit decat metalul rece o strang cuvintele otravite strecurate in clipe tarzii, buze arse ce au sorbit din suflete pana la uitare, farame de fericire ciobite de minciuni inmanusate in catifea spre a ascunde mirosul putred al pacatului. S-au infiltrat in carne asemenea unor bulbi de negura si s-au intins descriind arabescuri grotesti, agatandu-se in fiecare speranta si in fiecare zambet. Ar vrea sa le smulga, sa le embolizeze si sa le priveasca zvacnirile stinse asa cum ele au privit-o candva zvarcolindu-se sub greutatea robiei si spaimei ca-si va privi chipul si nu-l va mai stii, ca-si va atinge gandurile si vor fi fost maculate pana la nefiinta.

Pleoapele grele danseaza infiorate de firele solare ce desi rasfirate si sleite inca mai incalzesc simtiri apuse, si cu fiecare atingere pielea se curata de crustele mahnirilor consumate. Sange si vis clocotesc si se inclesteaza iarasi, navalesc in matcile hamesite scuturandu-le letargia, sterilizandu-le si defibrilandu-le pana la insufletire dureros de inalta. Vapai fara seaman ii curg prin trupul trezit, prin ochi si buze ce invata din nou sa deschida cuvinte si vise.