Mi-ai pus in
pumn pulbere de stele, mii de sclipiri satinate si pretioase si mi-ai spus sa ma ridic pe varfuri ca sa-mi
ating visurile de cer. Le-am dat sa guste din vesnicia clipei in care mi-ai
soptit numele, silabe dulci si aromate ni s-au scurs in celule ca o lava
voluptuoasa si au legat cu fire trainice degetele intrepatrunse. Am zambit
cuvintelor nespuse si tu ai chemat vantul sa ne poarte soaptele pe
culmi neatinse, apoi ai scurs apa de mare si raze de soare peste talpile imbratisate
de nisipul matasos. Mi-ai sarutat umerii pana la euforia sufletului si am stiut
ca voi trai chiar si atunci cand nu voi mai fi trup. Ce e dincolo de fericire?
Dincolo de cer, de oameni, de sperante si ganduri? Dincolo de mine esti tu, cu
simtirile tale ce pot darui infinit, cu mainile aspre de cate trepte mi-au
construit sub pasii pierduti, cu genele inmuiate in picaturi de ploaie si
lumina. Dincolo de tine sunt eu, eu si marginea lumii, cu palme deschise si calde care sa-ti inchida
tristetile si sa-ti mangaie parul ravasit, cu dimineti fara nume in care sa
privim rasaritul pana cand ne patrunde cu nemurirea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu