luni, 21 iulie 2014

Scufita Rosie si Hera cea rea :D

A fost odata ca niciodata o zi de iulie. Razele mladioase de cupru topit sarutau mantia inspumata din frunze si flori iar vantul impletea sunete melodioase in coroanele stejarilor maiestuosi. Arsita amiezii poleia gradina cu o dulce toropeala ce-i amortea gandurile si miscarile iar ea visa la plaje cu nisip argintiu si frappe-uri aduse pe tipsii de argint, a caror spuma sa rezulte din omogenizarea ingredientelor doar in sensul acelor de ceasornic. Tanjea dupa cateva chipuri mici, strambe si rele, care sa se speteasca facandu-i vant cu frunze de palmier in ritmul consonant produs de dansul valurilor pe stanci. Isi privea apatic lacul de unghii ce isi pierduse stralucirea in urma dificilei operatiuni de spalat un pahar si se consola cu gandul ca oricum nuanta lui nu se mai potrivea cu bronzul auriu cu care o inzestrase generos sfanta sticla de autobronzant. Simtea o profunda nefericire gandindu-se la nemurirea sufletului caci pe lumea cealalalta cu siguranta nu exista haine si farduri, nici reduceri, si ce plictisitoare trebuie sa mai fie viata acolo cand nu ai cu ce iti hrani latura superfi...aaa spirituala. 


Si atunci apare ea, Hera, bestia tigrata cu nume de zeita si temperament mai capricios ca al Scufitei. Cum Scufita nu poate rezista provocarilor pentru ca in ciuda celor 31 ani n-a prea invatat care-i treaba cu maturitatea, ia decizia sa imblanzeasca patrupedul in speta si spera ca o vor tine personalitatea si vocea sa-i ceara mostre de obedienta. La un semn deschisa-i calea si cele doua pornesc la drum...Scufita isi potriveste suvita 43 perfect paralel cu 44, suficient de atent incat razele soarelui sa cada perpendicular pe ele si sa le dea reflexe castanii, isi verifica rujul si straturile de rimel si apoi ii cere hotarata pitbull-ului din poveste sa mearga la pas. Pas alergator la superlativ, a decis Hera, caci inainte sa dea macar o data din gene factorul uman se trezeste uimit intr-un maraton demn sa topeasca toate caloriile ingurgitate intr-o saptamana. Scufita se gandeste fericita la cat o vor invidia prietenele cand se intoarce cu 200 grame mai slaba, jura pe fatetele de portelan si albirea zoom ca va rezista pana la sfarsit orice ar fi, infige bine in pamant talpile sneakersilor (in aceasta poveste nu au fost maltratate animale dar au fost greu incercate incaltarile) si se lasa condusa (TARATA) mai departe. Trage cu toata puterea de lesa in aclamatiile spectatorilor (nu stiu cum isi permit unii sa afirme ca in fapt erau hohote de ras, sunt ferm convinsa ca era vorba de elogii si incurajari) si reuseste sa clinteasca bestia 3 cm mai la stanga. Imbatata de succesul nesperat slabeste stransoarea si Hera hotaraste, a doua oara, sa-i strice planurile si onduleurile varfurilor. Nu-i nimic, mai slabim 100 grame - isi spune Scufita - si astfel se auto-convinge sa nu abandoneze transeele (alea facute de sneakersii ei atunci cand cainele isi demonstra cheful de a fi plimbat de cineva care miroase a Lolita Lempicka vara in loc sa aleaga arome mai delicate).
Scufita ii cere plina de autoritate Herei sa se aseze (deja savureaza reusita) numai ca bestia tigrata a simtit-o instant ca e la fel de nesigura ca atunci cand are de ales intre o rochie rosu tangerine si una rosu coral si prefera s-o priveasca piezis si sfidator. La urma urmei, de ce sa asculte de cineva care nu-i in stare sa-si traseze corect codita eyeliner-ului si nu va invata vreodata sa faca parcare laterala? La capatul unor minute lungi si chinuitoare, Scufita se da batuta si spera ca Hera e atat de obosita incat atunci cand ii va da comanda culcat ii va face pe plac pentru propriul interes...numai ca pitbull-ul mai-mult-decat-energic si mai-mult-decat-incapatanat ii zambeste ironic si se hotaraste ca prefera sa stea in picioare, sa vada si ea, Scufita, ca viata nu-i intotdeauna la fel de roz ca Bentley-ul cu bolovani Swarovski al lui Paris Hilton. Secatuita de vlaga si vointa admite ca nu este pregatita moral sa domine patrupedul si jura crunta razbunare cand o mai imbatrani cainele si poate i s-o face mila de orgoliul conductorilor de ocazie, orgoliu ale carui ciobulete le strange acum Scufita in bocceluta ei rosie din chiffon incercand sa nu jeleasca fiindca mascara nu era waterproof. 


Spectatorii aclama din nou, sunt un pic tristi pentru esecul Scufitei si cu siguranta au tinut un moment de reculegere in memoria stratului de rimel pentru volum si curbare cazut la datorie in aceasta lupta contra cronometru. Hera rade cu toti coltii si adulmeca fericita mandria zdrobita a celeilate, are insa un dram de milostenie si promite ca data viitoare s-o tarasca doar in panta si drept si sa se si aseze daca o roaga cu suficiente formule laudative, incantatii, ofrande si eventual dansul ploii. THE END. :D   

Un comentariu:

  1. Imi plac mai mult scrierile tale de suflet dar trebuie sa recunosc ca iti ies la fel de bine povestile amuzante. Si zic ca ti-ar fi nitel mai bine daca ai opri din cand in cand rotitele de la mansarda. Gandesti prea mult. :)

    RăspundețiȘtergere