Unghiile ei scaldate in iridescente de matase purpurie se plimbau infiorate pe crenelurile sfasiate de timp si atatea furtuni aprige, cautand bucati din copilaria uitata undeva in lazile podului incruntat si strain. Nu-i pasa ca isi intineaza poala inspumata a rochiei cu cenusa unui "a fost" ars pana in maduva din care ar fi putut renaste, si nici ca isi zdreleste degetele plapande excavand crampeie din dusumeaua putreda si zgrunturoasa. Ghemuita in scranciobul inca revarsat intre grinzile impovarate, stinge opaitul cu fascicule bolnave caci ii cresc in priviri vapaile patimase ale unei nostalgii ce topeste vene si suflet deopotriva. Ar vrea sa uite de tot ce-i dedesubtul si deasupra clipelor, sa nu mai auda muzica jalnica si rasetele sirete si corosive din salonul impodobit de candelabrele de flori si cristal, sa ignore loviturile smintite si decadente ale condurilor ce descriu dare cadentate. Sa nu mai simta scintilatiile mincinoase ale podoabelor infasurate pe incheieturi fara substanta si puls, caci niciodata nu a putut privi fara spaima si sila contururile stravezii in care salasluieste doar sinidisis si desertaciune. In lipsa celulelor constiintei ce ar putea sa doara si sa stranga, nu sunt decat soldati poleiti ai samburelui de negura, ce-si desfata golul cu implantarea golului. E suficient un gram de nimicnicie pentru a cutremura un univers, prea adanc si prea dens ca sa poata fi dispersat abrupt, dar suficient de sensibil si slabit incat sa permita o firida ce-l va desira lent si negresit. Cu cat structura e mai complexa, cu atat e mai vulnerabila caci sunt prea multe organe si nervuri a caror functionalitate poate fi perturbata imperceptibil si orice diagnoza vine prea tarziu ca sa mai poata salva de atrofiere si chiar lichefiere pana la anulare.
Insa mai presus de framantarea de sub talpi e tumultul de deasupra clipei. Gandul ca nu esti decat o papusa silita sa se miste si sa vorbeasca prin fire nevazute manuite de degete neostenite si fara chip, ca desi nu poti evada propriilor simtaminte nici nu le poti revarsa fara consimtamant. Revarsarea ar insemna pesemne eliberare, si orice frantura de indepenedenta ar duce la dorinta nestavilita de a reteza firele si a-ti alege singur pasi si cuvinte. Firesc, spui? Nesocotinta fara absolvire, caci nu te-ai nascut sa fii liber ci doar pasibil de libertate. Sa nu crezi vreo clipa ca te vei salva adorand frumosul... "dragostea de frumusete este inseparabila de sentimentul mortii". Esti pierdut pe veci daca te scufunzi in armonia formelor, dupa cum si formele sunt pierdute prin ignoranta si lacomia ta de a-ti umple privirea si mai apoi sufletul, negandu-le substanta. Totodata, esti prins in cercul nesfarsit al ofrandelor caci indiferent de natura fondului si de putridul sau nativ ori dobandit, esti condamnat sa ii adori chipul ramas neatins. Vei fi doar un biet venetic neimpacat, sfartecat in agonia de a iubi un trup caruia ii urasti de moarte vintrele, si orice incercare de a-ti potoli setea infruptandu-te din armonia lui il va infiltra cu ura ta chinuitoare si te va otravi cu furia de a jindui ce dispretuiesti. Sinucigas si calau in acelasi timp, osanda cumplita si nemarginita, fara drept si putinta de a se stinge nici dincolo de fiinta.
Obrazul aspru se lipeste de pielea ei marmorata, ingemanandu-si dureros texturile potrivnice, si palmele mari si grele incerca sa intrepatrunda degetele fine intr-o inclestare de totdeauna. Si-ar dori sa franga trupul inert si dantelat si chipul inexpresiv, sa il framante in pumnii oteliti pana incepe sa se zvarcoleasca de durerea specifica vietii. Stie insa ca nu o mai doare decat matca de carne si oase, ca sufletul e mort si ca lui nu i se va mai deschide niciodata oricat l-ar zgaltai. Se desprinde mladios din menghina imbratisarii innebunite de agonia simtirii, si-i mangaie suvitele negre pe care candva, inainte sa-i inflitreze nevoia uitarii pe care ea nu o cunoaste si nu o va deprinde, le-a iubit. Tolanita in pervazul de piatra isi umple privirea cu pulbere de stele si cascade de frunze ruginii, si el o priveste infrigurat de gandul ca desi i-ar fi suficient sa intinda bratul pentru a-i atinge volanele voluptuoase, ii despart mii de ani si toata tristetea lumii. Nici macar nu observa ca dansul gingas al condurilor pe lespedea rece si aspra miroase a deznadejde si segregare. Cateva secunde doar, senzatia decadenta a rarefierii si planarii....durerea e scurta si sedativa, si rauri de purpura splendide izvorasc in valurile de dantela alba si-i brazdeaza surasul sculptat in vesnicia nefiintei.
"Taci, nu vorbi, nu vreau sa mai aud nici urletul din mine stins pe asfaltul ud".......
Nice earrings
RăspundețiȘtergerex fashionnerdic